Cursuri de formare si recalificare profesionala 

Bucatar, Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, Contabil, Make-up, Cosmetician, Ospatar, Lucrator in comert, Tehnician maseor, Agent securitate

Uncategorized

Una din cele mai frumoase meserii, plina de satisfactii financiare si profesionale, prin care intrati in contact cu foarte multe persoane.

Durata – 4,5 luni
Programul saptamanal este flexibil, se stabileste la deschiderea cursului intre formator si cursanti.

Tipul programului – calificare
Tipul de calificare obtinut – certificat de calificare cu antetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (M.M.S.S.F.) si Ministerului Educatiei si Cercetarii (M.E.C.).

Descrierea ocupatiei
Ospatarul (chelnerul) asigura servirea consumatorilor cu produsele alimentare solicitate, intr-un local de alimentatie publica.
Serveste la cererea consumatorilor preparate culinare, bauturi si alte produse comestibile.
Obiectivul minimal pe care-l urmareste este satisfacerea momentana a consumatorului, iar obiectivul maximal este sa-l convinga pe acesta ca de fiecare data cand va reveni va avea aceleasi satisfactii.
Efectul astfel obtinut se va materealiza in planul ridicat al incasarilor si in afluxul consumatorilor. Serviciul propriu-zis consta in primirea clientilor si stabilirea relatiei cu acestia (salutul, pronuntarea numelui clientului, daca este cazul informarea lor sugestiva, verbala si prin lista).
In activitatea sa, chelnerul foloseste diverse materiale auxiliare: servet, blocnotes, creion, bricheta, carnet de plati, moneda divizionara, liste de preparate si bauturi, borderouri de plati si bonuri de marcaj.
Pentru serviciul propriu-zis sunt necesare: tacamuri, vesela, pahare, sticle, platouri, clesti, masute pentru transportul preparatelor, masa de serviciu, mese pentru consumatori si scaune, flori, etc.

Conditii de acces – participantii trebuie sa fie absolventi ai invatamantului gimnazial, profesional, liceal, post liceal sau superior.

Obiective exprimate cu competente profesionale:
In urma absolvirii cursului de calificare in meseria de ospatar(chelner), vanzator in unitati de alimentatie, cursantii vor dobandi urmatoarele unitati de competenta:
-comunicare interactiva la locul de munca si efectuarea muncii in cadrul echipei;
-respectarea si aplicarea normelor de P.M si P.S.I., respectiv acordarea primului ajutor in caz de nevoie;
-mentinerea unui mediu de munca sigur si curat din punct de vedere al igienei alimentare;
-preluarea raionului repartizat, asigurarea si gestionarea obiectelor de servire si efectuarea mise-en-place-ului;
-cunoasterea listei cu preparatele si bauturile unitatii, a preturilor si a modului de pregatire si servirea acestora;
-cunoasterea tuturor sistemelor de servire, specifice meseriei;
-aranjarea mesei, a scaunelor, a veselei, paharelor, servetelelor si a obiectelor auxiliare;
-aranjarea mesei de serviciu;
-primirea clientilor, prezentarea meniului si preluarea comenzii;
-transmiterea comenzii la sectii si asigurarea serviciilor;
-incasarea contravalorii serviciilor oferite si conducerea clientilor la plecare;
-refacerea mise-en-place-ului si pregatirea locului de servire pentru o noua comanda;
-descrierea in amanunte a tehnicii servirii bauturilor si a amestecurilor de bauturi;
-sa cunoasca modul de includere a bauturilor si meniu;
-sa stie sa recomande tipurile de bauturi in functii de meniul comandat de client;
-sa stie sa intocmeasca borderoul de incasare pe sectii si a monetarului;
-predarea documentatiei si a numerarului sefului de unitate.

Metode didactice – cursurile au caracter practic – aplicativ.
In procesul de pregatire, se utilizeaza mijloace si metode moderne: prezentari, dezbateri, discutii active, exemplificari si studii de caz. Instruirea practica se desfasoara in unitati de profil: restaurante, hoteluri sau unitati de catering. Pentru cursantii care lucreaza in domeniu, locul de munca este considerat loc de practica.

Documente solicitate de la cursanti:
*Copie carte identitate/ buletin;
*Copie certificat de nastere;
*Copie certificat de casatorie ( daca numele este altul fata de cel din diploma de licenta);
*Copie documente care atesta studiile (certificat de absolvire ;diploma licenta sau adeverinta daca nu a fost eliberata inca diploma);
*Formular de inscriere la curs;
*Adeverinte medicale care aresta starea de sanatate.

Pret: 600 lei
Detalii suplimentare la:
Str. Elena Doamna Nr. 37, 707027 IASI
Lu – Vi: 09:00 – 16:00
Tel/Fax:0232- 246.635;
Tel:0742-082.334

www.cca-iasi.ro – inscrieri on – line
https://www.facebook.com/pages/Centrul-De-Calificare-Adulti-Iasi/880156338705049ospatarii

Cod COR: 5122.2.1

O meserie frumoasa, care va poate aduce satisfactii deosebite, atat din punct de vedere profesional cat si financiar.
Programul saptamanal este flexibil, se stabileste la deschiderea cursului intre formator si cursanti.

Tipul programului – calificare.

Denumire ocupatie – bucatar.

Tipul de calificare obtinut – certificat de calificare cu antetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (M.M.S.S.F.) si Ministerului Educatiei si Cercetarii (M.E.C.).

Descrierea ocupatiei
Bucatarul realizeaza preparate culinare dupa diferite retete, care sa satisfaca exigentele consumatorilor.In acest scop el se ocupa de pregatirea produselor alimentare pentru gatit, masoara cantitatile necesare, le amesteca conform retetei si le pune la dospit, fermentat, copt sau fiert.
Dupa pregatirea produselor tot el efectueaza pozitionarea.
Recunoaste si alege materiile prime pentru realizarea retetelor si respectiv apreciaza starea si calitatea alimentelor ce vor fi integrate in procesul de preparare.
Utilizeaza in activitatea sa zilnica ustensilele, dispozitivele, instrumentele obisnuite de masurare a cantitatii diferitelor componente indicate in reteta precum si masini cu care transforma alimentele in preparate culinare.
Conditii de acces – participantii trebuie sa fie absolventi ai invatamantului gimnazial, profesional, liceal, post liceal sau superior.

Obiectivele exprimate in competente profesionale
In urma absolvirii cursului de calificare in meseria de BUCATAR, cursantii vor dobandi urmatoarele unitati de competenta:
– comunicarea interactiva la locul de munca si efectuarea muncii in cadrul echipei;
– respectarea si aplicarea normelor de protectie a muncii si P.S.I., respectiv acordarea primului ajutor in caz de nevoie;
– mentinerea unui mediu de munca sigur si curat din punct de vedere igienico-sanitar;
– respectarea igienei circuitului produselor alimentare, igienizarea veselei, a ustensilelor, dispozitivelor si utilajelor specifice meseriei;
– cunoasterea, intretinerea si folosirea corecta a ustensilelor, dispozitivelor, aparatelor si utilajelor specifice meseriei;
– pastrarea si prelucrarea primara a legumelor si fructelor;
– fierberea, prajirea, coacerea legumelor si fructelor;
– pastrarea – depozitarea oualor, laptelui si a produselor lactate;
– realizarea preparatelor din oua, lapte si produse lactate;
– pastrarea – prelucrarea primara a produselor cerealiere si pregatirea pastelor fainoase;
– pastrarea si prelucrarea primara a carnii de macelarie si de pasare;
– pregatirea produselor pe baza din carne si carne tocata;
– pregatirea preparatelor din subproduse comestibile de abator;
– pregatirea preparatelor din carne de vanat;
– pastrarea si pregatirea pestelui, crustaceelor, molustelor si a batracienilor;
– prepararea aspicurilor, a sosurilor reci si calde;
– prepararea supelor, ciorbelor, borsurilor, cremelor si consomme-urilor;
– prepararea salatelor, gustarilor si antreurilor reci si calde;
– prepararea dulciurilor pe baza de lapte, oua sau fructe;
– prepararea budincilor si sufleurilor;
– prepararea dulciurilor pe baza de aluaturi.

Metode didactice – cursurile au caracter practic – aplicativ.
In procesul de pregatire, se utilizeaza mijloace si metode moderne: prezentari, dezbateri, discutii active, exemplificari si studii de caz.

Pentru cursantii care lucreaza in domeniu, locul de munca este considerat loc de practica.

Documente solicitate de la cursanti:
Copie carte identitate/ buletin;
Copie certificat de nastere;
Copie certificat de casatorie ( daca numele este altul fata de cel din diploma de licenta);
Copie documente care atesta studiile (certificat de absolvire ;diploma licenta sau adeverinta daca nu a fost eliberata inca diploma);
Formular de inscriere la curs;
Adeverinte medicale care atesta starea de sanatate.

Pret: 600 lei
Pentru consiliere si informatii suplimentare:
Str. Elena Doamna Nr. 37, 707027 IASI
Lu – Vi: 09:00 – 16:00
Tel/Fax:0232- 246.635;
Tel:0742-082.334

www.cca-iasi.ro – inscrieri on – line
https://www.facebook.com/pages/Centrul-De-Calificare-Adulti-Iasi/880156338705049bucatar

Descrierea ocupatiei:
Ocupatia se refera la profesia de tehnician maseur si presupune:
– o sfera larga de competente pentru desfasurarea conditiilor igienico-sanitare in cabinetul de masaj si personale;
– autopregatirea in vederea efectuarii masajelor;
– efectuarea activitatilor necesare pregatirii pacientilor si aplicarea masajului somatic.
In afara de aceste competente strict necesare desfasurarii activitatii, maseurul poate dobandi competente suplimentare, prin perfectionare profesionala. Deoarece activitatile specifice se desfasoara in permanenta colaborare cu pacientii si medicii, comunicarea la locul de munca contribuie la buna desfasurare a activitatilor specifice.

Durata cursului
Modulul I – 3 luni – masajul somatic si masajul reflexogen

Conditii de participare
Modulul I – invatamint general obligatoriu, studii liceale sau superioare

Competentele profesionale dobandite la finalul cursului:
– notiuni de comunicare si munca in echipa
– cunoasterea notiunilor de organizare a muncii
– cunoasterea si aplicarea normelor de Protectie a Muncii si PSI
– aplicarea normelor de igiena a locului de munca si a igienei personale;
– cunoasterea organizarii cabinetului de masaj;
– cunoasterea planificarii sedintelor de masaj;
– completarea documentelor specifice;
– cunoasterea notiunilor de anatomie si fiziologie a organismului uman;
– cunoasterea normelor de patologie a pielii;
– cunoasterea si aplicarea tehnicilor de masaj;
– cunoasterea si aplicarea masajului somatic;
– cunoasterea si aplicarea masajului reflexogen;
– cunoasterea si aplicarea masajului terapeutic;
– cunoasterea si aplicarea drenajului limfatic;
– cunoasterea si aplicarea masajului sportiv;
– cunoasterea si aplicarea automasajului;

Metode didactice – cursurile au un caracter practic aplicativ.
In procesul de pregatire se utilizeaza mijloace si metode moderne, prezentari, dezbateri, discutii active, exemplificari si aplicatii practice.

Documente necesare pentru inscriere curs:
* Copie carte identitate/ buletin;
* Copie certificat de nastere;
* Copie certificat de casatorie (daca numele este altul fata de cel din diploma de licenta);
* Copie documente care atesta studiile (certificat de absolvire; diploma licenta sau adeverinta daca nu a fost eliberata inca diploma);
* Formular de inscriere la curs;
* Adeverinte medicale care atesta starea de sanatate

Cursul se va finaliza cu examen si diploma acreditata de Ministerul Muncii si Educatiei, recunoscuta in toata Comunitatea Europeana.

PRET: 800 LEI
Pentru consiliere si detalii:
Str. Elena Doamna Nr. 37, 707027 IASI
Lu – Vi: 09:00 – 16:00
Tel/Fax:0232- 246.635;
Tel:0741/439.267
https://www.facebook.com/pages/Centrul-De-Calificare-Adulti-Iasi/880156338705049masaj10